LEGEA PĂCATULUI

            Iar acum, dacă am înțeles puțin cum stau lucrurile cu firea pământească, adică carnea, haideți să ne uităm la un pasaj mai dificil, să vedem ce putem înțelege.

            Este vorba despre Epistola către Romani, capitolul 7.

14 Ştim, în adevăr, că Legea este duhovnicească, dar eu sunt pământesc, vândut rob păcatului.

15 Căci nu ştiu ce fac: nu fac ce vreau, ci fac ce urăsc.

16 Acum, dacă fac ce nu vreau, mărturisesc prin aceasta că Legea este bună.

17 Şi atunci, nu mai sunt eu cel ce face lucrul acesta, ci păcatul care locuieşte în mine.

18 Ştiu, în adevăr, că nimic bun nu locuieşte în mine, adică în firea mea pământească, pentru că, ce-i drept, am voinţa să fac binele, dar n-am puterea să-l fac.

19 Căci binele, pe care vreau să-l fac, nu-l fac, ci răul, pe care nu vreau să-l fac, iată ce fac!

20 Şi dacă fac ce nu vreau să fac, nu mai sunt eu cel ce face lucrul acesta, ci păcatul care locuieşte în mine.

21 Găsesc dar în mine legea aceasta: când vreau să fac binele, răul este lipit de mine.

22 Fiindcă după omul dinăuntru îmi place Legea lui Dumnezeu,

23 dar văd în mădularele mele o altă lege, care se luptă împotriva legii primite de mintea mea şi mă ţine rob legii păcatului, care este în mădularele mele.

24 O, nenorocitul de mine! Cine mă va izbăvi de acest trup de moarte?… (Romani 7:14‑24)

            Cum ziceam, acesta este un pasaj destul de complicat, neclar pentru mulți. Nici eu nu înțeleg totul, dar sunt câteva lucruri care mi‑au atras atenția și, după ce le‑am înțeles, m‑au și ajutat în viața de credință. Aceste lucruri aș dori să le împărtășesc și cu voi.

            Autorul acestei epistole este apostolul Pavel. Unii zic că aici este vorba despre el, despre Pavel, sau Saul înainte de convertire, înainte să se întâlnească cu Isus pe drumul Damascului. De ce? Încă din primul verset, versetul 14, scrie așa: „Eu sunt pământesc, vândut rob păcatului, nu fac ce vreau, ci fac ce urăsc…”

            Eu nu știu dacă Pavel vorbește neapărat despre sine sau vorbește mai degrabă la general. De fapt nici nu contează atât de mult, pentru că nu aceasta este esența acestui pasaj.

            Se vorbește aici despre o lege, o lege care este bună, legea lui Dumnezeu. Fie că vorbim de legea vechi‑testamentară, cea dată prin Moise pe muntele Sinai, fie că vorbim despre învățăturile Domnului Isus și ale apostolilor Săi, legea lui Hristos să zicem… această lege, aceste porunci, învățături, le găsim cel mai ușor în Scriptură, în Biblie. Iar citind în Scriptură, putem înțelege că anumite lucruri este bine să le facem, iar alte lucruri nu este bine să le facem. De exemplu… Nu vorbesc despre fapte grave, precum crimă, furt, tâlhărie, acestea fiind pedepsite chiar și de legile statului în care trăim.

„Dar acum lăsați‑vă de toate aceste lucruri: de mânie, de vrăjmășie, de răutate, de clevetire, de vorbele rușinoase care v‑ar putea ieși din gură. Nu vă mințiți unii pe alții…” (Coloseni 3:8‑9)

            Ne putem da seama, la nivelul minții, al intelectului, că aceste lucruri nu sunt bune. Nu e bine să ne mâniem, să clevetim, să mințim etc.

„Adevărat este cuvântul acesta, și vreau să spui apăsat aceste lucruri, pentru ca cei ce au crezut în Dumnezeu să caute să fie cei dintâi în fapte bune. Iată ce este bine și de folos pentru oameni!” (Tit 3:8)

            Din acest verset realizăm că e bine să‑i ajutăm pe alții, pe semenii noștri. Poate nu au ce să mănânce sau ce să îmbrace și le‑ar prinde bine o mână de ajutor.

            Însă, deși ne dăm seama de legea lui Dumnezeu, deși ne dăm seama că este bună, nu prea reușim să o împlinim. Ne propunem să nu mai vorbim urât, ne propunem să rămânem calmi orice s‑ar întâmpla, ne propunem să facem bine, să‑i ajutăm pe alții, dar de multe ori nu prea ne iese. Și nu mă refer la oamenii din lume, ci la aceia care sunt creștini practicanți, cei care participă la întâlnirile Bisericii, cei care citesc Scriptura, se roagă, postesc chiar. Cam aceasta zice și Pavel aici, în versetul 19: „Căci binele, pe care vreau să‑l fac, nu‑l fac, ci răul, pe care nu vreau să‑l fac, iată ce fac!”

            Nu vi se întâmplă și vouă lucrul acesta? Continuă și zice așa: „Și dacă fac ce nu vreau să fac, nu mai sunt eu cel ce face lucrul acesta, ci păcatul care locuiește în mine. Găsesc dar în mine legea aceasta: când vreau să fac binele, răul este lipit de mine.”

            Intervine o a doua lege. Am vorbit puțin despre legea lui Dumnezeu, o lege bună, o lege pe care o putem înțelege la nivelul minții noastre. O lege pe care poate am și dori să o împlinim, dar intervine o a doua lege, legea păcatului.

„Fiindcă după omul dinăuntru îmi place Legea lui Dumnezeu.” ‑ aceasta este prima lege, legea lui Dumnezeu.

„Dar văd în mădularele mele o altă lege, care se luptă împotriva legii primite de mintea mea și mă ține rob legii păcatului, care este în mădularele mele.” ‑ aceasta este a doua lege, legea păcatului.

            Ce este legea, în general? Nu intru în termeni juridici, pentru că nu ține de competența mea, dar știm cu toții că o lege este ceva ce nu ai voie să o încalci, iar dacă o încalci, suporți anumite consecințe. Chiar dacă în țara noastră, dar nu numai, legea nu este totdeauna aplicată într‑un mod corect și constant, totuși, în mod normal, legea este ceva ce se aplică tot timpul, fără excepție. Probabil înțelegem mai bine dacă ne referim la legile naturii.

            Acest Univers în care trăim are niște legi pe care le respectă mult mai bine decât respectă și aplică oamenii legile statului. De exemplu, legea gravitației sau legea atracției universale… cred că toți am auzit de această lege. Ideea este simplă. Pământul acționează ca un fel de magnet și ne atrage, atât pe noi, cât și orice corp care are o masă mai grea decât cea a aerului. Cam aceasta este ideea, pe scurt.

            În mod practic, dacă dai drumul unui pix, să zicem, ce se întâmplă cu pixul? Plutește prin aer? Nu, ci cade la pământ, fiind atras de Pământ. La fel și noi, oamenii, suntem atrași de Pământ, de aceea nu plutim, nu zburăm, ci umblăm. Pe Lună, din câte cunoaștem, lucrurile stau puțin diferit, dar pe Pământ funcționează această lege, iar această lege funcționează tot timpul și asupra tuturor lucrurilor.

            V‑am dat exemplul cu pixul, care nu este un obiect greu. Chiar dacă am folosi ceva și mai ușor decât pixul, un balon să zicem… Umflați un balon cu aer, legați‑l, apoi dați‑i drumul. Ce se întâmplă? Și acesta cade la pământ. De ce? Pentru că e greu? Nicidecum! Pentru că există o lege, o lege care acționează tot timpul, fără oprire, fără excepție, asupra tuturor lucrurilor.

            Am făcut un test la un moment dat cu niște tineri, într‑o tabăra creștină. I‑am pus să țină o Biblie în palmă, iar mâna să fie întinsă în poziție orizontală. Cât credeți că au rezistat? Chiar și cei mai puternici au reușit să țină mâna întinsă doar câteva minute. De ce? Pentru că Bibliile au fost foarte grele?

Nu, ci pentru că gravitația este o lege, o lege care acționează tot timpul și câștigă tot timpul și oricât de puternic, oricât de musculos ai fi, la un moment dat cedezi.

            Mă gândesc la omul lui Dumnezeu Moise. În cartea Exodul, capitolul 17, de la versetul 8, este prezentată lupta dintre Israel și Amalec. În timpul luptei, Moise era sus pe deal, împreună cu Aaron și Hur. Când Moise ținea mâinile ridicate, Israel era mai tare, dar când nu mai putea să țină mâinile ridicate, Amalec era mai tare. Au trebuit să intervină Aaron și Hur, să‑i sprijine mâinile, pentru ca astfel poporul Israel să poată câștiga acea bătălie. Avea Moise vreo 20 de kilograme atârnate de mâini, de nu putea să le țină ridicate? Nu, nu avea nimic. Dar există o lege, legea gravitației, care acționează tot timpul și câștigă tot timpul.

            Cam așa vorbește și apostolul Pavel despre legea păcatului. Vrei să faci binele, răul stă lipit de tine; vrei să nu mai vorbești urât, vorbești urât; vrei să nu te mai enervezi (poate reușești o perioadă), dar apoi inevitabil, iarăși te enervezi.

„O, nenorocitul de mine! Cine mă va izbăvi de acest trup de moarte?…”

            Cine mă va izbăvi de această lege a păcatului care acționează precum legea gravitației, tot timpul, non‑stop, fără oprire? Pare să nu fie nicio scăpare. Dar textul din Romani continuă cu capitolul 8, unde scrie așa: „Acum dar, nu este nicio osândire pentru cei ce sunt în Hristos Isus, care nu trăiesc după îndemnurile firii pământești, ci după îndemnurile Duhului. În adevăr, legea Duhului de viață în Hristos Isus m‑a izbăvit de legea păcatului și a morții.” (Romani 8:1‑2)

            Nu știu dacă v‑ați dat seama deja, dar aici intervine o a treia lege. Am vorbit deja despre legea lui Dumnezeu.

Conștientizăm această lege la nivelul minții, al intelectului, dar nu o putem împlini, datorită legii păcatului, o lege care acționează tot timpul, zi și noapte, fără oprire. Dar, slăvit să fie Domnul!, intervine cea de‑a treia lege, legea Duhului de viață. Și ce dacă? Dispare legea păcatului? Nu, nu dispare. Atâta timp cât suntem în trupul acesta, pe acest Pământ, nu dispare. Dar, vorbeam despre un balon umflat cu aer, că până și acesta, chiar dacă este foarte ușor, în momentul în care îi dai drumul, cade la pământ. Umflați un alt balon cu hidrogen de această dată sau cu heliu. După ce ați umflat balonul cu heliu, că acesta este probabil mai ușor de găsit, dați drumul balonului. Mai cade el jos? Nu, dimpotrivă, se ridică, se înalță spre tavan, spre cer, dacă sunteți afară. De ce? A dispărut legea gravitației? Bineînțeles că nu, altfel am pluti și noi.

            Intervine și aici o altă lege. Din câte am înțeles eu, se numește legea forței ascensionale, iar această lege sună cam așa: Materiile care au o densitate mai mică decât aerul se ridică.

            Vă spun sincer că nu mă pricep la fizică. Poate am mai și greșit pe ici colo, explicând anumite legi, principii, însă ideea este foarte simplă și o putem înțelege cu toții. Legea, porunca lui Dumnezeu, este bună. Să nu minți, să nu te mânii, să nu bârfești, să‑i ajuți pe cei aflați în nevoie… Totuși, chiar dacă înțelegem aceasta la nivelul minții, al intelectului, chiar dacă am vrea să împlinim legea lui Dumnezeu, nu putem. De ce? Din cauza legii păcatului, o lege precum legea gravitației, o lege care acționează tot timpul, fără oprire. Ce este de făcut? La fel ca în cazul balonului umflat cu heliu, unde intervine o altă lege, tot așa și aici intervine o altă lege, legea Duhului de viață.

„În adevăr, legea Duhului de viață în Hristos Isus m‑a izbăvit de legea păcatului și a morții.”

            Slăvit să fie Domnul pentru aceasta! Legea păcatului rămâne. Păcatul va încerca în continuare să ne atragă, să ne facă să dăm înapoi, dar datorită Duhului Sfânt care locuiește în noi nu mai poate, sau mai corect spus: Duhul Sfânt este acela care ne și conștientizează de păcat, dar ne dă și puterea de a nu‑l mai înfăptui. Duhul sfânt este ajutorul, sprijinul nostru. Așa cum Aaron și Hur l‑au sprijinit pe Moise, tot așa, sau mult mai mult, ne sprijină și Duhul Sfânt pe noi.

            Știți care este frumusețea? La fel cum legea păcatului, da, acționează tot timpul și încearcă să ne atragă mereu în jos, tot așa și legea Duhului de viață acționează tot timpul. Duhul Sfânt ne ajută, ne învață, mijlocește pentru noi cu suspine negrăite (scrie tot aici în Romani), ne dă, de asemenea, și puterea să înfăptuim voia, legea lui Dumnezeu. Despre aceasta au prorocit și cei din vechime, Ieremia, Ezechiel…

„Voi pune legea mea înăuntrul lor, o voi scrie în inima lor, și eu voi fi Dumnezeul lor, iar ei vor fi poporul Meu.” (Ieremia 31)

„Le voi da o altă inimă și voi pune un duh nou în voi. Voi lua din trupul lor inima de piatră și le voi da o inimă de carne, ca să urmeze poruncile Mele, să păzească și să împlinească legile Mele, și ei vor fi poporul Meu, iar eu voi fi Dumnezeul lor.” (Ezechiel 11:19‑20)

            Ce trebuie noi să facem? Să căutăm plinătatea Duhului Sfânt, să ascultăm tot timpul de vocea și de îndemnurile Duhului. Dacă facem aceasta, împlinim și legea lui Dumnezeu și nici nu mai este nicio osândire pentru noi, așa cum este scris:

„Acum dar nu este nicio osândire pentru cei ce sunt în Hristos Isus, care nu trăiesc după îndemnurile firii pământești, ci după îndemnurile Duhului. În adevăr, legea Duhului de viață în Hristos Isus m‑a izbăvit de legea păcatului și a morții.

Căci – lucru cu neputință Legii, întrucât firea pământească o făcea fără putere – Dumnezeu a osândit păcatul în firea pământească, trimițând, din pricina păcatului, pe Însuși Fiul Său într‑o fire asemănătoare cu a păcatului, pentru ca porunca Legii să fie împlinită în noi, care trăim nu după îndemnurile firii pământești, ci după îndemnurile Duhului.” (Romani 8:1‑4)