BOTEZUL ÎN APĂ

 

            Sunt foarte multe lucruri de spus și de clarificat pe marginea acestui subiect. Nu am pretenția de a lămuri toate lucrurile, dar sper ca măcar câteva chestiuni să le înțelegem mai bine.

            Dacă ne uităm în Vechiul Testament, nu o să găsim botez în apă. Găsim un ritual de curățare, spre exemplu în cartea Levitic capitolul 16, unde Aaron trebuia să se spele în apă curată înainte de a îmbrăca hainele preoțești și de a intra în Sfântul Locaș. La fel și când termina lucrarea, trebuia să se spele din nou. Dar botez în apă găsim abia în Noul Testament, prima dată la Ioan, cel supranumit „botezătorul”. El este acela care a început să cheme oamenii la pocăință, iar apoi să‑i boteze în apă. Tot el, Ioan, L‑a botezat chiar și pe Isus.

            Deși s‑ar putea vorbi multe despre Ioan Botezătorul, despre botezul administrat de el, totuși nu asupra acestui botez al lui Ioan vreau să ne concentrăm atenția, ci asupra botezului creștin, asupra botezului poruncit de Domnul Isus. Înainte să Se înalțe cer, El a zis:

„Duceți‑vă și faceți ucenici din toate neamurile, botezându‑i în Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh.” (Matei 28:19)

            Botezul în apă este porunca pe care Isus Hristos a lăsat‑o ucenicilor Săi. Botezul și lucrarea lui Ioan au fost pentru o perioadă limitată și cu un scop precis, acela de a pregăti oamenii pentru Mesia, pentru Isus. Din cartea Faptele Apostolilor capitolul 19 înțelegem foarte clar că botezul lui Ioan își pierduse valoarea, să zic așa.

„Pe când era Apolo în Corint, Pavel, după ce a trecut prin ținuturile de sus ale Asiei, a ajuns la Efes. Aici a întâlnit pe câțiva ucenici și le‑a zis: «Ați primit voi Duhul Sfânt când ați crezut?» Ei i‑au răspuns: «Nici n‑am auzit măcar că a fost dat un Duh Sfânt.»

«Dar cu ce botez ați fost botezați?» le‑a zis el. Și ei au răspuns: «Cu botezul lui Ioan.»

Atunci Pavel a zis: «Ioan a botezat cu botezul pocăinței și spunea norodului să creadă în Cel ce venea după el, adică în Isus.»

Când au auzit ei aceste vorbe, au fost botezați în Numele Domnului Isus.” (Faptele Apostolilor 19:1‑5)

            Pavel, în călătoriile lui misionare, a ajuns și la Efes, un oraș antic din Asia Mică, în Turcia de astăzi, iar acolo a întâlnit niște oameni. Acei bărbați erau deja botezați în apă, cu botezul lui Ioan. Ce le‑a zis Pavel? E bine, nu mai trebuie făcut nimic? Nu! Ci acei oameni au fost botezați, rebotezați în Numele Domnului Isus.

            Asupra acestui botez creștin sau nou‑testamentar, cum mai este numit, ne vom îndrepta atenția.