DE CE SĂ STUDIEM BIBLIA?

            Ascultăm o mulțime de predici atunci când participăm la programele Bisericii. Mai nou avem oportunitatea să ascultăm și din confortul casei, online, pe diferite platforme, tot felul de mesaje, de studii biblice. Înaintașii noștri (părinții, bunicii) abia dacă aveau Biblii, abia dacă știau să citească și au fost bine. Ba mai mult, scrie chiar în Biblie că și cei fără minte nu vor putea să se rătăcească de pe cale. (Isaia 35:8)

            Păi dacă și cei fără minte nu se rătăcesc de pe cale, pentru ce să ne mai batem capul, de ce să mai studiem Biblia? Pentru că noi avem minte! Pentru că noi avem capacitatea de a studia, de a înțelege mai profund lucrurile. Dumnezeu, care este drept, va ști cum să judece lucrurile, în funcție de capacitatea fiecăruia.

            Ce mi se pare mie interesant este că nu folosim același raționament în viața de zi cu zi, în lucrurile cotidiene. De exemplu, nu prea auzi pe nimeni să zică:

• Bunicii noștri nu aveau toaletă în casă și s‑au descurcat. Noi de ce să ne facem?

• În urmă cu 100 de ani, oamenii nu circulau cu mașini. Pentru ce avem nevoie de autoturisme?

            Astăzi marea majoritate avem toaletă în casă, iar cine nu are încă, face eforturi să aibă. În capitala țării, în București, avem aproape un autoturism/cap de locuitor, iar numărul este în creștere. Facem eforturi să ne asigurăm o viață bună, confortabilă pe acest Pământ, și e normal pe undeva. Dar când vine vorba despre lucrurile spirituale, despre cele mai importante lucruri, despre veșnicie… să se preocupe alții, să se intereseze alții. Mă tem că nu înțelegem importanța învățăturii. În cartea Proverbe scrie așa: „Ține învățătura, n‑o lăsa din mână; păstreaz‑o, căci ea este viața ta!” (Proverbe 4:13)

            Domnul Isus, când a fost pe acest Pământ, a pus și El accentul pe învățătură.

„Când a văzut Isus noroadele, S‑a suit pe munte și, după ce a șezut jos, ucenicii Lui s‑au apropiat de El. Apoi a început să vorbească și să‑i învețe astfel…” (Matei 5:1‑2)

            Acesta este începutul Predicii de pe munte, o predică în care avem multe, foarte multe învățături din partea Domnului Isus Hristos. Vă recomand să citiți, să aprofundați aceste învățături.

            La un moment dat, Isus a dat putere ucenicilor Săi să scoată afară duhurile necurate, să tămăduiască bolile și i‑a trimis în lucrare. Dar nu i‑a trimis înainte să le dea și niște învățături.

„Aceștia sunt cei doisprezece pe care i‑a trimis Isus, după ce le‑a dat învățăturile următoare…” (Matei 10:5)

            Noi am zice, wow! Putere peste duhuri necurate, peste boli, extraordinar, haide să mergem să facem! Înainte de a merge, trebuie să cunoaștem învățăturile, regulile după care să acționăm.

            După ce Domnul Isus a încheiat lucrarea pe care a venit să o facă, urma să Se înalțe la Cer și le‑a spus ucenicilor astfel:

„Duceți‑vă și faceți ucenici din toate neamurile, botezându‑i în Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Și învățați‑i să păzească tot ce v‑am poruncit. Și iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul veacului. Amin.” (Matei 28:19‑20)

            Nouă ne place ultima parte: „Iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul veacului”… Da, El este cu noi. Când? Atunci când facem ce ne‑a zis, când acționăm după instrucțiunile primite, adică atunci când mergem să facem ucenici, să‑i botezăm și să‑i învățăm tot ceea ce ne‑a poruncit.

            Știm că primii ucenici au respectat cerința Domnului cu privire la învățătură. Cei care au fost botezați în ziua Cincizecimii stăruiau în învățătura apostolilor. (Faptele Apostolilor 2:42)

            Pavel se afla în Milet și a zis așa: „Căci nu m‑am ferit să vă vestesc tot planul lui Dumnezeu.” (Faptele Apostolilor 20:27)

Nu a ascuns nimic. De ce? Pentru că Isus a zis: „Învățați‑i să păzească tot ce v‑am poruncit.”

            Care este pericolul, dacă ignorăm învățătura? Dacă suntem superficiali sau credem că știm destule lucruri și nu mai vrem să studiem?

„Poporul Meu piere din lipsă de cunoștință. Fiindcă ai lepădat cunoștința, și Eu te voi lepăda și nu‑Mi vei mai fi preot. Fiindcă ai uitat Legea Dumnezeului tău, voi uita și Eu pe copiii tăi!” (Osea 4:6)

            Acestea nu sunt cuvintele mele. Sunt cuvintele lui Dumnezeu, rostite prin prorocul Osea. Pericolul este unul foarte mare, acela de a pieri, de a fi lepădat de către Dumnezeu.

            Fariseii și cărturarii din vremea Domnului Isus erau cei care se ocupau de cele sfinte, de activitățile religioase. Nu putem zice că nu studiau. Totuși, Domnul Isus le‑a zis: „Vă rătăciți! Pentru că nu cunoașteți nici Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu.” (Matei 22:29)

            La fel și noi, zicem că avem multă învățătură, iar eu nu zic că nu avem. Poate am citit Biblia, ascultăm atâtea predici, mesaje și nu avem cum să ne rătăcim. Oare?

            Nu orice învățătură este și învățătură bună. Pavel atrage de multe ori atenția în epistolele sale asupra învățăturii sănătoase. Le spune lui Timotei, lui Tit, să se țină de învățătura sănătoasă. De ce? Pentru că există și învățătură care nu este bună, nu este sănătoasă, nu este după voia lui Dumnezeu.

            În cartea Apocalipsa se vorbește despre învățătura lui Balaam, despre învățătura nicolaiților, care erau învățături greșite. Am văzut că până și învățăturile fariseilor și cărturarilor nu erau bune, cel puțin unele dintre ele, iar Domnul Isus a zis:

„Vai de voi, cărturari și farisei fățarnici! Pentru că voi închideți oamenilor Împărăția cerurilor: nici voi nu intrați în ea, și nici pe cei ce vor să intre nu‑i lăsați să intre.” (Matei 23:13)

            De unde știi că învățăturile pe care le auzi din partea preotului, episcopului, păstorului din vremea de azi sunt bune? Ai curajul să te bazezi doar pe ei? Este vorba despre sufletul tău, despre veșnicia ta!

            Pavel i‑a scris lui Timotei astfel: „Fii cu luare‑aminte asupra ta însuți și asupra învățăturii pe care o dai altora; stăruiește în aceste lucruri, căci, dacă vei face așa, te vei mântui pe tine însuți și pe cei ce te ascultă.” (1 Timotei 4:16)

            Cum? Învățătura poate să mântuiască? Noi știm că mântuirea, salvarea noastră este posibilă prin lucrarea Domnului Isus, datorită faptului că El a murit pentru noi, în locul nostru. Însă, dacă învățătura nu este una corectă, dacă ceea ce ți se spune despre nașterea din nou, despre Biserică, despre Duhul Sfânt, botezul în apă… nu este corect, cum să ajungi la mântuire? „Credința vine în urma auzirii”, scrie în Epistola către Romani, dar dacă ceea ce auzim nu este corect?…

            Dragii mei, nu tot ce auzim este corect, de aceea este de datoria noastră să căutăm, să cercetăm, să studiem mai mult.

            S‑ar putea să facem multe lucruri despre care noi să credem că sunt bune, dar să nu fie după voia lui Dumnezeu, să nu fie potrivite cu învățătura sănătoasă. Cred că toți ați auzit despre „chivotul legământului”. Acesta reprezenta, să zic așa, prezența lui Dumnezeu în mijlocul poporului Său, Israel. În chivot se țineau tablele Legii, toiagul lui Aaron și puțină mană (acea hrană pe care Dumnezeu le‑a dat‑o evreilor în pustiu). Pe scurt, acest chivot al legământului a trebuit mutat la un moment dat dintr‑un loc în altul, dar în timpul transportului s‑a întâmplat ceva.

„Când au ajuns la aria lui Nacon, Uza a întins mâna spre chivotul lui Dumnezeu și l‑a apucat, pentru că era să‑l răstoarne boii. Domnul S‑a aprins de mânie împotriva lui Uza și Dumnezeu l‑a lovit pe loc pentru păcatul lui și a murit acolo, lângă chivotul lui Dumnezeu.” (2 Samuel 6:6‑7)

            Ce putem înțelege de aici? Chiar dacă nu înțelegem poate toate lucrurile, cu siguranță ne dăm seama că nu avem voie să acționăm așa cum vrem noi. Uza, acest om părea că face un lucru bun, foarte bun, nu‑i așa? Voia să salveze chivotul. De ce l‑a pedepsit Dumnezeu într‑un mod așa de aspru?

            Fără să intru în prea multe detalii, cerințele erau destul de clare. Chivotul nu putea fi transportat oricum. Nu era voie să fie pus pe un car, fie el și nou. Chivotul trebuia pus pe niște bârne de lemn și purtat pe umeri. De asemenea, cei care trebuiau să facă lucrul acesta erau doar leviții și chiar dintre leviți, nu oricine, ci doar aceia care erau numiți „chehatiți”, pentru că se trăgeau din Chehat.

Cu siguranță nu era voie ca oricine să atingă chivotul legământului. Se ridică o întrebare: Oare Uza a știut că nu are voie să atingă chivotul? Răspunsul este: nu contează așa de mult. Dacă a știut, atunci nu trebuia să atingă chivotul. Dacă nu a știut, trebuia să știe. Aveau Legea dată prin Moise, lucrurile erau clare, nu aveau voie să nu știe, să nu cunoască rânduielile, învățătura cu privire la chivot.

            La fel și noi, mai ales noi, care avem acces la atâtea informații, nu avem nicio scuză. Trebuie să știm! Trebuie să cunoaștem învățăturile Domnului Isus, trebuie să facem după ceea ce găsim în Biblie, după voia lui Dumnezeu! Nu putem face după obiceiurile și tradițiile noastre, nici măcar după cum ni se pare nouă că este mai bine, ci după voia lui Dumnezeu.

            Știu că nu este ușor să studiezi. Mai simplu este să luăm totul de‑a gata, să ne spună altcineva ce să facem, cum să facem. Să studieze alții! Interesant este că, dacă avem o problemă în viața de zi cu zi, o problemă de sănătate de exemplu, nu mai zicem așa.

            Am avut în familie un nepot (băiatul fratelui meu mai mare) care s‑a îmbolnăvit într‑un mod subit și destul de grav. Era în anii adolescenței și a ajuns atât de rău, încât nu mai putea nici să umble. Doctorii nu prea știau despre ce este vorba, abia ulterior am aflat că era o afecțiune destul de rară. Ce au făcut părinții? Au stat liniștiți și au zis că nu ține de domeniul lor de competență? Au lăsat totul în seama altora? Nicidecum! Au început să caute răspunsuri, să cerceteze, să studieze… au făcut tot posibilul să afle cât mai mult despre boala băiatului și despre posibilele remedii. De ce? Pentru că era vorba despre ceva, despre cineva la care țineau foarte mult. În cele din urmă, după aproximativ un an de zile, cu ajutorul lui Dumnezeu, dar și al celor care au căutat soluții, băiatul s‑a făcut bine.

            Nu de mult omenirea a trecut prin ceva ciudat: „Pandemia de coronavirus”. Stați liniștiți, nu vorbesc despre aceasta, un singur lucru vreau doar să scot în evidență. Am văzut oameni care nu erau nici doctori, nici virusologi, nici nimic în dome‑ niul medical, dar totuși au început să caute, să se intereseze despre conținutul vaccinului, despre posibilele reacții adverse, au învățat cuvinte noi… De ce? Pentru că le era frică, pentru că viața le era amenințată.

            Să nu mai zic că, dacă suntem pasionați de ceva (fotbal, baschet, filme…) ne interesăm, ne pierdem timpul să aflăm mai multe despre echipa favorită, despre sportivii preferați, actorii îndrăgiți…

            Dar când vine vorba despre sufletul nostru, despre veșnicia noastră, stăm liniștiți. Lăsăm totul în seama altora. Ar fi tare trist să trăim o viață întreagă, o viață în care să ne numim creștini, să credem că suntem bine, iar la final să rămânem pe dinafară.

            În cartea Daniel, scrie că în vremea din urmă cunoștința va crește. Într‑adevăr, cunoștința a crescut în toate domeniile și crește în continuare. E normal să crească și în cele spirituale. Bătrânii noștri (părinții, bunicii, străbunicii) au făcut cât au știut, au studiat cât au putut, dar noi putem mai mult. Avem felurite traduceri ale Bibliei, avem Biblia online, pe telefon, o putem accesa chiar în ebraică, în greacă. Nu avem dreptul să rămânem nepăsători, nu avem nicio scuză.

            Trebuie să știm de ce credem ceea ce credem și să fim în stare să dăm socoteală de nădejdea care este în noi.

„Fiți totdeauna gata să răspundeți (apologian) oricui vă cere socoteală de nădejdea care este în voi.” (1 Petru 3:15)

„Să răspundeți” provine din cuvântul „apologia”, care înseamnă să poți să aperi, să fii în stare să argumentezi ceea ce crezi.

            Dacă un copil de opt‑zece ani este întrebat de ce crede cutare lucru, iar el răspunde că așa l‑a învățat mama sau tata, este în regulă, pentru că este un copil. Odată ajunși la maturitate, nu mai avem acest privilegiu. Trebuie să știm de ce credem ceea ce credem. Nu putem să rămânem la nivelul de copii, ci trebuie să creștem, să ajungem maturi din punct de vedere spiritual, să nu mai fim purtați de orice vânt de învățătură.

            Pentru aceasta trebuie să studiem, să căutăm să înțelegem mai profund Cuvântul lui Dumnezeu, găsit pe paginile Bibliei. Vă rog un lucru: Nu luați de bun tot ceea ce auziți de la unul sau altul, fie el preot, păstor, episcop sau ce o mai fi… nu luați de bun nici ceea ce scrie în acest articol, înainte să căutați, să verificați dacă ceea ce scrie este conform Cuvântului lui Dumnezeu, găsit în Scriptură. Fiți ca acei oameni din Bereea, despre care Pavel a zis: „Iudeii aceștia aveau o inimă mai aleasă decât cei din Tesalonic. Au primit Cuvântul cu toată râvna și cercetau Scripturile în fiecare zi, ca să vadă dacă ce li se spunea este așa.” (Faptele Apostolilor 17:11)

Cercetați și voi!